15 septembrie 2025

Celebrul creator de modă Giorgio Armani a murit la vârsta de 91 de ani

Creatorul de modă italian Giorgio Armani a încetat din viață, la vârsta de 91 de ani, anunță casa sa de modă, citată de agenția de presă Reuters.

Celebrul creator de modă Giorgio Armani a murit la vârsta de 91 de ani
Imagine: Getty Images

Designerul a murit acasă, liniștit, înconjurat de cei dragi. Armani fusese bolnav de ceva vreme, iar în iunie a absentat pentru prima oară de la Săptămâna Modei de la Milano, din cauza unor probleme de sănătate.

Casa sa de modă, Armani Group, a transmis următoarea declarație: „Cu o tristețe infinită, Armani Group anunță trecerea în neființă a creatorului, fondatorului și forței sale motrice neobosite: Giorgio Armani”.

Un simbol al eleganței italiene


Supranumit „Re Giorgio” (regele Giorgio), Armani a revoluționat moda masculină prin renunțarea la costumele rigide în favoarea unor croieli moderne, fluide și elegante.

Stilul său minimalist și rafinat a fost adoptat la nivel global, definind atmosfera red carpet-urilor, dar și a vestimentației de zi cu zi.

Armani nu a fost doar un designer, ci și un om de afaceri perspicace. El a extins imperiul său dincolo de modă, incluzând parfumuri, obiecte pentru casă, accesorii, hoteluri și proiecte de lifestyle – o adevărată afacere globală cu venituri anuale de peste 2,3 miliarde de euro.

Un locus funeraris (camera funeraria) va fi amenajată la Milano, în acest weekend, între 6 și 7 septembrie, cu program zilnic între 9:00 și 18:00, la adresa Via Bergognone 59, în incinta Armani/Teatro, potrivit The Indian Express, citat de Special Arad. Ceremonia de înmormântare propriu-zisă va fi privată, conform dorinței sale, iar data exactă nu a fost încă comunicată.

MIX ȘTIRI
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.