22 februarie 2024

De ziua lui Constantin Brâncuși, deputaţii s-au întrecut în declaraţii de presă

Ziua Națională Constantin Brâncuși este sărbătorită anual în data de 19 februarie, ziua de naștere a marelui sculptor român.

Cu această ocazie, deputații puterii au fost cuprinși de un sentiment exacerbat de cultură și patriotism, umplând pagina de comunicate a Camerei Deputaților cu declarații sforăitoare. În total, nu mai puțin de 4 deputați PNL și unul de la PSD au ținut să profite de aceasta zi și să iasă în evidență.

Imagine: Mihail Vămășescu, Public domain, via Wikimedia Commons

DECLARAȚIE DE PRESĂ – doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Constantin Brâncuşi trebuie onorat mult mai mult decât în ziua naşterii sale

Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost sculptorul român care, prin întreaga sa operă, a lăsat o amprentă covârşitoare asupra sculpturii contemporane mondiale.

Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă şi de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi. În Craiova, în timp ce era ucenic, îşi face cunoscută îndemânarea în lucrul manual, prin construirea unei viori din materiale găsite într-o prăvălie, fiind apoi elev cu bursă la Școala de Arte şi Meserii din Craiova. Ulterior, ajunge în Capitală, unde absolvă Școala de bellearte, în 1902. Chiar în primul an de studenţie, în 1898, lucrarea sa „Bustul lui Vitellius” obţine „menţiune onorabilă”, „Cap al lui Laocoon” din 1900 medalia de bronz, iar „Studiu” din 1901 câştigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează „Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca „Ecorşeu” să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, iar fotografia operei a fost prezentată într-o expoziţie organizată la sfârşitul anului 1933, la Galeria Brummer din New York. În 1903, artistul primeşte prima comandă pentru realizarea unui monument, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe sculptor să-şi plătească drumul până la Paris. Recepţia lucrării a fost însă nesatisfăcătoare, anumite persoane din consiliu având opinii contrare referitoare la caracteristicile reprezentării generalului în sculptură, cerând micşorarea nasului şi repoziţionarea epoleţilor. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înţelege opera de artă, Brâncuşi părăseşte sala de şedinţe spre stupefacţia tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franţa, decizând să parcurgă drumul către Paris pe jos. Criticul de artă Mircea Deac aminteşte, în volumul „Constantin Brâncuşi” (Editura Meridiane, 1966), de cuvintele unuia dintre biografii artistului, David Lewis, care spunea că „dintre sculptori, Brâncuşi a fost primul care a făcut o ruptură radicală cu trecutul imediat. (…) Formele sale simple, liniştite, ieşite din comun, totuşi pregnante şi aproape abstracte, reflectă o serie de atitudini creatoare care au devenit fundamentale în dezvoltarea artei plastice moderne.” După exemplul aducerii în ţară, în anul 1992, a rămăşiţelor pământeşti ale marelui om politic şi diplomat român Nicolae Titulescu, poate ar fi necesar ca statul român să demareze un proiect privind aducerea în România şi a rămăşiţelor trupeşti ale altor mari oameni de cultură şi artă decedaţi dincolo de hotarele ţării, între care şi cele ale imensului Constantin Brâncuşi. Începând din 2016, data de 19 februarie este marcată oficial drept „Ziua Brâncuşi”, sărbătoare naţională legală lucrătoare, prin Legea nr. 305/2015, ca o reparaţie morală faţă de umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru.

DECLARAȚIE DE PRESĂ – domnul deputat Kiss Janos (Grupul parlamentar al PNL)
Despre Brâncuşi, cu dragoste şi creativitate

Despre faptul că astăzi sărbătorim Ziua Brâncuşi şi despre magnitudinea acestui reper al sculpturii şi, în general, al culturii universale aţi auzit şi veţi mai auzi, aşa că nu consider că este nici necesar, nici neapărat oportun să vă amintesc.

Ceea ce vreau să subliniez astăzi este că, în opinia mea şi cu certitudine nu doar a mea, Brâncuşi este şi un reper al românismului, în fiecare dintre sculpturile sale, fie că au fost realizate pe meleaguri autohtone sau în romanticele cartiere ale Parisului, este ceva românesc. Spre exemplu, nu vi se pare că în Sărutul există ceva ancestral, ceva atât de vechi încât nici măcar nu mă trimite cu gândul la dacii de origine indo-europeană, ci mai degrabă la paşnicii agricultori neolitici din culturi precum Cucuteni sau Humelniţa, cei care deprinseseră atât de bine arta de a trăi în armonie cu ei înşişi şi cu vecinii încât multe dintre aşezările lor nici nu au ziduri de apărare? Sau în Prinţesa X şi în Domnişoara Pogany nu putem observa un fel de tristeţe în ochii simbolici ai ambelor sculpturi? Un fel de privire lăsată în joc cu sfială, dar şi cu o uşoară amărăciune? Și nu una personală, ci mai degrabă una colectivă, pusă acolo în sufletul fiecărui român nu de faptele sale sau ale ascendenţilor săi, ci de judecata cumplită a Istoriei care a revărsat peste strămoşii noştri disproporţionat de mult amar şi prea puţină miere? Iar Coloana Infinitului nu e grinda sculptată cu baltagul de către vreun gospodar român, la lumina opaiţului care abia reuşeşte să alunge întunericul iernii, după care însă românul ştie că urmează mereu primăvara, că ceea ce este acum îngheţat va fi verde mereu şi că minunea aceasta trebuie întâmpinată cu casa frumoasă şi sufletul curat? Dar dumneavoastră ce vă invocă sculpturile lui Brâncuşi? Ce este românesc acolo şi ce ne aduce aminte de casă dacă suntem plecaţi sau ne face să ne bucurăm mai mult de ce e al nostru, dacă suntem aici?

DECLARAȚIE DE PRESĂ – domnul deputat Vasile-Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
19 februarie, Ziua Constantin Brâncuşi – despre cultură fără frontiere

Încă de la începutul activităţii mele parlamentare, mi-am propus să evidenţiez, să promovez şi să susţin utilizarea culturii drept instrument de promovare a României peste hotare, de creare a unui aşa-numit soft power românesc, deoarece cultura nu cunoaşte graniţe.

Promovată aşa cum trebuie, cultura transcende frontiere, mentalităţi şi spaţii, ducând nu doar numele operelor şi autorilor, ci şi renumele poporului din rândul căruia aceştia provin până la linia orizontului intelectual şi dincolo de acesta. Un astfel de veritabil ambasador al culturii române, personalitate de relevanţă universală, este neîntrecutul sculptor pe care îl sărbătorim astăzi, Constantin Brâncuşi. Desigur, despre această personalitate a vieţii culturale nu doar româneşti, ci europene şi chiar universale am auzit şi auzim, cu precădere astăzi, multe şi fascinante detalii. Nu la acestea doresc să fac referire, întrucât au făcut deja oameni pe care îi respect şi îi preţuiesc profund. În plus, nu este rolul meu, ca deputat, să fac asta, ci al specialiştilor în opera şi viaţa lui Constantin Brâncuşi. Ceea ce doresc eu să subliniez este că, odată ce destinul istoric ne-a înzestrat cu o asemenea personalitate, este datoria noastră sacră să îl cunoaştem pe Brâncuşi mai bine la nivel intern şi să îl promovăm mai activ la nivel extern. Brâncuşi este mare prin opera sa, dar la aducerea la cunoştinţa publicului interesat a acestei opere trebuie să pună umărul şi statul din care a plecat Brâncuşi. Fără un lobby consistent nimeni şi nimic nu-şi poate atinge adevărata relevanţă culturală. Or, dacă Brâncuşi a putut crea şi lăsa, prin propria muncă şi cu propriul talent, o asemenea opera precum cea pe care şi astăzi o admirăm, şi noi, urmaşii săi, putem, la rândul nostru, măcar să facem tot ce ne stă în putinţă ca opera sa să facă înconjurul planetei, în fiecare ziar, pe fiecare pagină şi în fiecare muzeu de profil, purtând după sine şi numele României!

DECLARAȚIE DE PRESĂ – doamna deputat Cătălina Ciofu (Grupul parlamentar al PNL)
19 februarie – despre Brâncuşi, româneşte

Astăzi, 19 februarie, îl sărbătorim pe unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi români, în ţară şi peste hotare, un nume de referinţă al culturii europene – Constantin Brâncuşi.

Desigur, sentimentele predominante în această zi sunt cele de bucurie şi mândrie – la urma urmei, suntem conaţionali cu unul dintre geniile culturii mondiale, nu-i aşa? Aşa este, însă, în ceea ce mă priveşte, sentimentele mele sunt oarecum amestecate. Asemenea unei sculpturi de Brâncuşi, care evocă un pic din misterul, un pic din graţia, dar parcă şi un pic din tristeţea aceea tipică românului plecat peste hotare, şi eu râd cu un ochi, dar plâng cu altul când îmi aduc aminte de povestea sufletului din spatele mâinilor magice din Hobiţa. De ce? Pentru că, asemenea multor români, nici Brâncuşi nu a cunoscut afirmarea şi aprecierea în ţara sa natală, ci tot printre străini. Desigur, Parisul epocii era, probabil, capitala culturală a lumii şi ar fi fost greu să ne imaginăm că perspectivele artistice ale lui Brâncuşi ar fi fost aceleaşi pe malurile Dâmboviţei. Geniul oltean a simţit, probabil, cât de mare putea fi şi a vrut să crească (parafrazându-i, de altfel, exprimarea) printre titanii asemenea lui, or aceştia se strânseseră, atunci, pe străduţele, în cafenelele şi în celelalte stabilimente ale Parisului, deci cumva prezenţa lui Brâncuşi acolo este de înţeles. Astăzi, însă, vremurile sunt diferite, iar tehnologia ne apropie mai mult decât o făcea atunci. Desigur, România nu este, încă, un pol cultural mondial, dar pentru români, nici un alt loc nu este acasă. De aceea, întrebarea este: cum putem face ca tinerii noştri artişti să rămână acasă? Să se împlinească aici, nu printre străini? Să înveţe, să călătorească, dar să se întoarcă? Suntem datori să găsim răspunsul la această întrebare, pentru că ea, cultura, este o investiţie pe termen lung şi foarte lung, ale cărei rezultate nu sunt niciodată sigure, dar atunci când apar poartă numele poporului care le oferă lumii mai departe.

DECLARAȚIE DE PRESĂ – doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Recunoştinţă veşnică marelui nostru sculptor Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuşi, „Părintele sculpturii moderne”, aşa cum a fost denumit prima dată de America, este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea, fiind înscrisă în Calendarul Cultural Universal.

Constantin Brâncuşi a fost sculptorul român cu cea mai importantă contribuţie la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, Gorj, Constantin a fost al şaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuşi (1833-1885) şi Maria Brâncuşi (1851-1919). Marele nostru artist, ales postum membru al Academiei Române, a fost şi este în continuare recunoscut la nivel mondial ca o somitate în domeniul sculpturii, creaţiile sale fiind de o valoare inestimabilă. Sursa principală de inspiraţie a artistului o reprezintă arta populară românească, el reuşind să îmbine simplitatea acesteia cu rafinamentul avangardei pariziene. Personalitate marcantă în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi a acordat o importanţă deosebită luminii şi spaţiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale. Începând din 2016, data de 19 februarie este marcată oficial drept „Ziua Brâncuşi”, sărbătoare naţională legală, ca o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român, atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru. La moartea sa, în 1957, sta¬tul român a refuzat să primească moştenirea lăsată de Brâncuşi – atelierul său parizian – considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente, atelierul revenind ulterior statului francez. Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii, transformând în cel mai profund mod naţiunea română într-o mitologie. Consider că este datoria fiecărui român să-i aducă recunoştinţă, omagii şi mulţumiri pentru inestimabila operă lăsată moştenire, graţie căruia numele României a fost şi este cunoscut în toată lumea.