Marocul a câștigat la apel Cupa Africii pe Națiuni la fotbal

Echipa Marocului a fost desemnată câștigătoare a Cupei Africii pe Națiuni la fotbal, la „masa verde”, în locul selecționatei Senegalului. Comisia de Apel a Confederației Africane a luat această decizie controversastă la două luni după ce „Leii din Teranga” au cucerit trofeul în detrimentul reprezentativei țării-gazdă.

Finala Cupei Africii pe Națiuni, disputată pe 18 ianuarie, la Rabat, a fost una haotică. În timpul adițional al reprizei secunde, mai mulți jucători senegalezi au părăsit terenul, protestând la decizia brigăzii de arbitri de a acorda o lovitură de la 11 metri în favoarea Marocului.

După 15 minute de confuzie, „Leii din Teranga” au revenit, Brahim Díaz a ratat penalty-ul controversat, iar în timpul suplimentar Senegalul a marcat golul victoriei prin Pape Gueye.

După finală, Federația Marocană de Fotbal a depus o plângere la Confederația Africană de profil. Comisia de Apel și-a justificat decizia invocând articolele 82 și 84 din Regulamentul Cupei Africii pe Națiuni, ce prevăd că dacă o echipă refuză să joace sau părăsește terenul înainte de sfârșitul meciului, va fi considerată învinsă și va fi eliminată definitiv din competiție.

Federația Senegaleză de Fotbal va contesta această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, potrivit moldova1.md.

MIX ȘTIRI
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.