Premierul Portugaliei a demisionat după acuzații de corupție la nivel înalt
Premierul Portugaliei, António Costa, a demisionat oficial. Demisia acestuia a fost anunțată ieri dimineață, în contextul în care țara a fost asaltată de acuzații de corupție la nivel înalt în ceea ce privește prospectarea litiului și a hidrogenului, precum și de vestea că „o anchetă separată” a fost deschisă în legătură cu suspiciunile că premierul însuși ar fi „facilitat afaceri” în minele de litiu din Montalegre și Boticas.
După cum au spus analiștii, „nicio țară, niciun guvern nu poate susține un prim-ministru care este suspectat că ar fi un intermediar”.
Premierul a declarat că, până ieri dimineață, a avut toată intenția de a-și duce mandatul până la capăt (prevăzut pentru 2026), dar că „…am fost surprins de informația, confirmată de biroul de presă al procurorului general, că un proces penal a fost sau va fi deschis împotriva mea”.
Cu „conștiința împăcată”, „fără nicio greutate asupra (lui)” de „a fi făcut ceva condamnabil”, el acceptă că un prim-ministru suspectat de o infracțiune nu are cum să rămână în funcție și, astfel, și-a prezentat demisia președintelui Marcelo, care a acceptat-o.
Nu fusese ieri făcută nicio precizare cu privire la soarta guvernului, acum că doi miniștri cheie sunt suspecți oficiali pentru infracțiuni de corupție activă și pasivă și trafic de influență, potrivit Portugal Resident. Nu era clar nici când va demisiona fizic premierul.
Întrebările jurnaliștilor care i-au ascultat discursul de ieri cu privire la faptul dacă președintele Marcelo va dizolva sau nu parlamentul au fost întâmpinate cu echivalentul unui „nu știu”.
Comentatorii vor discuta acum despre „cât timp poate rămâne în funcție un prim-ministru demisionar”/”ce s-ar putea întâmpla în continuare”.
Expertul politic Ana Gomes a postat deja: „Alegeri. Evident. În ianuarie”.