România încheie pe locul 1 Campionatele Europene de Canotaj de la Varese
România încheie Campionatele Europene de Canotaj de la Varese pe locul 1 în clasamentul pe medalii!
Un bilanț extraordinar pentru delegația noastră: 8 medalii – 6 de aur, 1 de argint și 1 de bronz.
– Aur pentru Simona Radiș și Adriana Adam (W2-), cu un nou record al Campionatelor Europene
– Aur pentru Ștefan Berariu și Florin Lehaci (M2-)
– Aur pentru echipajul masculin de 8+1 (M8+), primul titlu european al României în această probă
– Aur pentru echipajul feminin de 8+1 (W8+), după un parcurs impresionant, început cu un nou record al Campionatelor Europene în calificări
– Aur pentru Marian Enache și Iulia Bălăucă (Mix2x), primul titlu european al României în această probă
– Aur pentru echipajul de 8+1 mixt (Mix8+)
– Argint pentru echipajul de patru rame masculin (M4-)
– Bronz pentru echipajul de patru vâsle feminin (W4x)
După performanțele extraordinare de la Campionatele Europene 2026, unde au cucerit opt medalii în finalele desfășurate sâmbătă și duminică, membrii delegației României au revenit acasă. Pe drumul de întoarcere au avut parte de o surpriză specială.
Sportivii și staff-ul tehnic au fost felicitați de pilotul cursei Wizz Air pentru rezultatele obținute la Varese, iar întreaga aeronavă i-a răsplătit cu aplauze.
Imagine: Facebook / Federatia Romana De Canotaj.










