29 de persoane ucise în Mexic, în operațiunea de arestare a fiului lui ‘El Chapo’

29 de persoane ucise în Mexic, în operațiunea de arestare a fiului lui ‘El Chapo’

Cel puțin 29 de persoane, dintre care 10 soldați, au fost ucise într-o operațiune de arestare a fiului regelui mexican al drogurilor Joaquin „El Chapo” Guzman, aflat în închisoare, anunță guvernul mexican.

29 de persoane ucise în Mexic, în operațiunea de arestare a fiului lui ‘El Chapo’
Imagine: Freepik

Ovidio Guzman, poreclit „El Raton” sau „The Mouse” (Șoarecele), a fost prins joi dimineața devreme în statul Sinaloa din nordul țării și transportat la Ciudad de Mexico cu un avion militar.

„Zece membri ai armatei … din păcate, și-au pierdut viața în timpul serviciului”, a declarat vineri secretarul apărării, Luis Cresencio Sandoval, în fața reporterilor, adăugând că 19 „infractori” au fost, de asemenea, uciși în cadrul operațiunii. Al Jazeera anunță că alți 35 de soldați au suferit răni prin împușcare.

Membrii Cartelului Sinaloa și asociații lor s-au dezlănțuit după arestarea lui Ovidio Guzman, luptându-se cu forțele de securitate, incendiind vehicule și blocând drumuri în tot statul de pe coasta Pacificului.

Violențele s-au concentrat în Culiacan și în jurul acesteia, capitala statului Sinaloa, unde se află puternicul cartel al drogurilor, pe care „El Chapo” îl conducea înainte de capturarea sa în 2016 și extrădarea în Statele Unite în 2017.

MIX ȘTIRI
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.