Astronauții misiunii NASA, Artemis II, fac cale întoarsă spre Pământ, după înconjurul Lunii

Astronauții misiunii NASA, Artemis II, fac cale întoarsă spre Pământ, după înconjurul Lunii

Cei patru astronauți ai misiunii NASA, Artemis II, au zburat prin spatele Lunii, pe 6 – 7 aprilie, putând observa timp de șase ore cum arată fața ei îndepărtată, care nu se vede de pe Pământ – o suprafață craterizată de bombardamente cosmice. După survol, Artemis II se află în drum spre casă, potrivit Radio Europa Liberă Moldova.

Capsula Orion de dimensiunea unui SUV a ocolit Luna, ajungând la o distanță de aproximativ 402.000 km de Pământ, cel mai îndepărtat punct unde oamenii au călătorit vreodată.

Astronauții misiunii NASA, Artemis II, fac cale întoarsă spre Pământ, după înconjurul Lunii
Imagine: captură NASA

Survolul a oferit observații vizuale directe ale astronauților asupra unor „fulgere de impact” produse de meteoriți care loveau suprafața întunecată și puternic craterizată a Lunii.

Comandantul misiunii, Reid Wiseman, a declarat că echipajul „a văzut imagini pe care niciun om nu le-a mai văzut vreodată”, în timp ce pilotul Victor Glover a spus că „nu există adjective” care să poată descrie ceea ce au observat.

Pe Pământ, aproximativ 20 de oameni de știință se aflau într-o sală de conferințe aflată lângă centrul de control al misiunii de la Johnson Space Center al NASA din Houston, pentru a înregistra în timp real fenomenele lunare observate de echipajul Artemis.

Survolul în care Orion a coborât până la aproximativ 6550 km de suprafața Lunii este prima asemenea călătorie a astronauților spre singurul satelit natural al Pământului de la misiunile Apollo ale NASA din perioada Războiului Rece, de acum mai bine de jumătate de secol.

Șase dintre aceste misiuni au dus echipe de câte doi oameni pe Lună între 1969 și 1972 – singurii 12 oameni care au pășit vreodată pe suprafața selenară.

Programul Artemis, succesorul programului Apollo, își propune să readucă oameni pe Lună până în 2028, înaintea primei aselenizări planificată de China. De asemenea – să stabilească o prezență americană pe termen lung pe Lună, în următorul deceniu, inclusiv o bază lunară care să servească drept platformă de testare pentru eventuale misiuni viitoare spre Marte.

Deși concepută ca o repetiție cu echipaj pentru viitoarele misiuni lunare, Artemis II a generat o cantitate semnificativă de date noi pentru oamenii de știință, inclusiv flash-urile de impact ale meteoriților, care amintesc de scânteile și dârele de lumină descrise de unii astronauți ai programului Apollo.

După înconjurul Lunii, echipajul Artemis II, aflat la bordul capsulei Orion face cale întoarsă pe Pământ, unde urmează să ajungă pe 11 aprilie, după o călătorie de 10 zile.

Mai multe detalii, pe Radio Europa Liberă Moldova.

MIX ȘTIRI
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.