ARTI lansează TeachFi – soluția WEB3 de educație financiară aplicată
În contextul Zilei Naționale a Educației Financiare, 11 aprilie 2026, Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă (ARTI) anunță lansarea TeachFi – un model educațional care transformă modul în care elevii învață economia, prin simulare aplicată și participare directă într-un ecosistem economic funcțional. Modelul a fost pilotat în ultimii 5 ani în cadrul Școlii Româno-Britanice din Craiova, la nivel gimnazial și liceal.
TeachFi a fost dezvoltat în cadrul EduTIC – Centrul de Cercetare-Dezvoltare-Inovare pentru TIC în Educație, în urma unei investiții de peste 4 milioane de euro în infrastructură de cercetare, care a permis colectarea și procesarea datelor, precum și testarea MVP-ului într-un mediu educațional real.
Într-un context în care majoritatea elevilor învață concepte economice la nivel teoretic, fără a le experimenta în mod direct, apare o diferență majoră între educație și realitate. Elevii acumulează informații despre bani, piață sau antreprenoriat, dar nu dezvoltă competențele necesare pentru a lua decizii financiare sau pentru a funcționa într-o economie reală, majoritatea programelor existente fiind limitate la concepte precum economisirea, creditarea sau dobânzile.
Potrivit studiilor internaționale, doar 1 din 3 adolescenți de 15 ani deține competențe financiare de bază, iar peste 20% nu ating nivelul minim de alfabetizare financiară (OECD – PISA Financial Literacy). În același timp, conform World Economic Forum, peste 50% dintre elevi consideră că școala nu îi pregătește pentru viața economică reală, iar decalajul dintre educație și piața muncii este în creștere.
TeachFi a fost creat pentru a reduce acest decalaj, transformând educația dintr-un proces teoretic într-o experiență practică, bazată pe simularea unei economii reale.
Prin simulare aplicată, elevii:
– câștigă venituri
– creează și tranzacționează produse și servicii
– iau decizii financiare
– dezvoltă și testează inițiative antreprenoriale
TeachFi nu explică economia, ci o reproduce, dând voie elevilor să învețe din propriile greșeli pentru a progresa și a intra în economia reală pregătiți să inoveze.
Acest lucru este posibil printr-o infrastructură modulară care acoperă întregul flux economic:
– acces în ecosistem prin monedă educațională
– sistem bancar (depozite, credite, investiții)
– marketplace-uri pentru produse și servicii
– platforme de freelancing și colaborare
– mecanisme de finanțare și granturi
– spații digitale de învățare și dezvoltare
TeachFi nu este doar o platformă educațională, este un model de educație economică aplicată, în care elevii învață economia participând activ la ea.
Construit pe baza a peste 5 ani de pilotare în Școala Româno-Britanică, TeachFi integrează un curriculum progresiv pe 5 ani (clasele V–IX), care reproduce toate etapele economiei reale:
– Clasa a V-a – bani, buget, primele venituri, conturi și portofele
– Clasa a VI-a – piață, cerere, ofertă, consum
– Clasa a VII-a – job, salariu, CV, interviuri
– Clasa a VIII-a – bancă, economii, credite
– Clasa a IX-a – investiții și firme de exercițiu
Elevii nu doar învață aceste concepte — le trăiesc în mod direct, într-un ecosistem economic funcțional, având la dispoziție mai multe module precum:
– Banca – Economisire inteligentă, dobânzi simulate, credite educaționale, construirea unui scoring de creditare pentru învățarea disciplinei financiare;
– Lansare – Launchpad pentru idei și firme de exercițiu, de la concept la MVP, cu finanțare pe milestone-uri și portofolii verificabile. Finanțarea este asigurată de ceilalți participanți la ecosistem;
– Creație – NFT marketplace pentru creațiile elevilor, cu royalties, licențiere și construirea unui portofoliu digital pentru admitere și carieră;
– Cerere & Ofertă – Marketplace intern pentru bunuri și servicii, cu sistem de rating, escrow
educațional și badge-uri pentru performanță excelentă;
– Vot – DAO educațional cu guvernanță participativă, propuneri comunitare și simulare de consiliu de administrație pentru dezvoltarea civismului și introducerea conceptelui de bugetare participativă;
– Curriculum global – Conținut educațional standardizat la nivel internațional, disponibil în orice limbă cu ajutorul AI. Curriculumul TeachFi disponibil pe platforma educațională este structurată în jurul a șase domenii esențiale, fiecare dezvoltând competențele critice pentru succesul în lumea modernă: Literacy & Critical Thinking, STEM & Problem Solving, Digital & AI Literacy, Global Citizenship, Entrepreneurship & Financial Literacy, Social-Emotional & Cultural Intelligence;
– Graduate – Accelerator de start-up-uri – Lansarea de business-uri reale pe launchpad în vederea obținerii investițiilor necesare pentru absolvenții de liceu.
Modelul TeachFi a fost testat în condiții reale, într-o unitatea de învățământ K-12, generând rezultate măsurabile care au contribuit la optimizarea platformei:
– peste 5 ani de implementare continuă
– peste 423 de utilizatori activi în ecosistem
– dezvoltarea a 8 module economice funcționale
– peste 1.500 de tranzacții educaționale
– 5 proiecte antreprenoriale dezvoltate de elevi
Aceste rezultate confirmă că elevii învață economia cel mai eficient atunci când o experimentează direct, nu când o studiază doar teoretic.
TeachFi este conceput pentru școli și organizații educaționale care își doresc să ofere elevilor o experiență relevantă, conectată la realitate și orientată spre dezvoltarea competențelor aplicate. Implementarea va fi disponibilă începând cu anul școlar 2026–2027, oferind instituțiilor publice și private oportunitatea de a deveni parte dintr-un ecosistem educațional global, alături de peste alți 10 000 de utilizatori din 9 țări.
La mulți ani tuturor celor care depun eforturi zi de zi pentru educația economică a noilor generații și la cât mai multă alfabetizare financiară!
Despre Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă
Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă este o organizație implicată în dezvoltarea comunităților locale de peste 23 ani. În prezent, ARTI are în implementare șapte programe umbrelă ce dezvoltă la rândul lor diferite proiecte la nivel local sau national. Acestea sunt: Centrul de Voluntariat VOLUNTARIS (organizatorul Semimaratonului Craiovei), REPER (in cadrul caruia sunt dezvoltate proiectele Școala Româno-Britanică, conceptul comunitar EduBenefits, platforma homelearning.scoalabritanica.ro și prima franciză socială educațională din România), Centrul de Training, CISO – Centrul de insertie socială și stimulare a ocupării, SAD (Stop analfabetismului drept mostenire – Scoli asociate, Școala de Vară la Țară), SUPORT (Centrul de informare și consiliere pentru copii și părinți – serviciu social acreditat) și EDUTIC – primul centru de cercetare aplicată pentru utilizarea TIC în educație.



.png)









