27 februarie 2024

DISCO ICONS, ediţia a II-a, pe data de 24 februarie 2024

La fix un an de la succesul răsunător pe care BONEY M. feat Liz Mitchell l-a avut la Sala Palatului în 2023, anul acesta, pe data de 24 februarie, vom avea o nouă reîntâlnire, una aparte, celebrul grup susţinând un concert LIVE cu band, eveniment rar pe scenele din România.

La voce se va regăsi, bineînţeles, uimitoarea Liz Mitchell, singura interpretă principală si glasul cel mai cunoscut al formaţiei BONEY M.

Concertul va începe la ora 20.00 iar accesul va fi permis de la ora 18.30!

Impactul absolut fascinant pe care muzica celebrului grup BONEY M. îl are de atâtea decenii, i-a determinat pe organizatori să îi invite din nou în concert în România, într-o formulă mai puţin cunoscută, alături şi de alţi instrumentişti, pentru un show veritabil cu vibe disco-soul.

Piesele BONEY M. reverberează până în zilele noastre, fiind la modă mai mult ca oricând prin arhicunoscutele hit-uri, fredonate şi ascultate de milioane şi milioane de oameni, precum: “Sunny”, “Daddy Cool”, “Raputin”, “Ma Baker”, “Rivers of Babylon”, “Brown Girl in the Ring, “Belfast”, “Malaika” etc.

BONEY M. a fost unul dintre puţinele grupuri muzicale occidentale care au devenit extrem de populare si adorate in regiuni mai puţin circulate, precum: Africa, Iran, Asia de Sud-Est si chiar Europa de Est, cu 150 de milioane de albume vandute în toata lumea şi cu zeci de single-uri la active.

Mai multe info AICI.