24 noiembrie 2023

Echipa națională de fotbal revine în Ghencea cu o victorie

Naționala de fotbal a revenit în Ghencea după o pauză de peste 12 ani, fiind astfel pentru prima dată când tricolorii evoluează pe noul stadion.

Imagine: frf.ro

Întâlnind Armenia în preliminariile campionatului mondial, echipa României a reușit să obțină cele trei puncte prin golul marcat de Mitriță în minutul 26 al partidei.

După ce vineri tricolorii pierduseră la limită în Germania după o evoluție lăudată de toată lumea, aceștia au continuat jocul bun și în prima repriză cu Armenia. O presiune constantă, multe pase legate și o atitudine agresivă păreau să conducă spre o victorie facilă, în ciuda vremii nefavorabile. A două repriză, poate și din cauza oboselii unor titulari, au început să apară și greșelile, iar ultimele 20 de minute echipa noastră a ieșit rar din propria jumătate, încercând mai degrabă să protejeze avantajul minim în fața armenilor.

În cele din urmă, România a reușit să obțină cele trei puncte care o mențin în lupta pentru baraj, ocupând locul al doilea înainte de ultimele meciuri din grupă.

Mirel Rădoi a declarat că, după cele două partide rămase de disputat, cu Islanda și Liechtenstein, va pleca de la echipa națională.

ROMÂNIA – ARMENIA 1-0 (Mitriță 26)

ROMÂNIA: 1. Niță – 2. Rațiu (4. Manea, 66), 6. Chiricheș-cpt., 5. Nedelcearu, 11. Bancu – 18. Marin, 23. Stanciu (15. Nedelcu, 81), 8. Cicâldău – 20. Mitriță (21. Moruțan, 62), 13. Keșeru (9. Ivan, 62), 14. Hagi (7. Mihăilă, 81). Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Vlad, 16. Moldovan – 3. Toșca, 10. Maxim, 17. Rus, 19. Cordea, 22. Albu

ARMENIA: 1. Yurchenko – 2. Terteryan, 4. Voskanyan, 3. Haroyan, 13. Hovhannisyan – 17. Udo, 5. Grigoryan, 8. Spertsyan – 11. Barseghyan, 18. Mkhitaryan, 7. Bayramyan. Selecționer: Joaquín Caparrós
Rezerve: 12. Aivazov, 16. Buchnev – 6. Arakelyan, 9. Zelarayán, 10. Vardanyan, 14. Monroy, 15. Mkoyan, 19. Geloyan, 20. Karapetyan, 21. Muradyan, 22. Adamyan, 23. Margaryan