Erupție a vulcanului Wolf pe Insula Isabela, din arhipelagul Galapagos
Vulcanul Wolf este situat în partea de nord a insulei Isabela din Arhipelagul Galapagos, are o înălțime de 1710 m deasupra nivelului mării și este cel mai înalt dintre vulcanii insulelor. Monitorizarea Institutului de Geofizică din 7 ianuarie (23:20 TL pe 6 ianuarie 2022 – Galapagos) a arătat începutul unei noi erupții la vulcanul Wolf.
Imaginile din satelit arată anomalii termice clare și nori de gaze și cenușă cu înălțimi variabile, între 1900 și 3800 m altitudine. Dispersia acestor nori a fost spre nord-est și vest. De asemenea, s-a identificat că fluxurile de lavă coboară pe flancurile de sud și sud-est ale vulcanului. Nu există populații aflate în apropierea sau în direcția norilor de gaze și cenușă care ar putea fi afectate de această activitate.
Evoluția activității eruptive poate fi urmarită pe site-ul Institutului de Geofizică din Ecuador și pe rețelele de socializare Twitter și Telegram. Turiștii sunt rugați să respecte recomandările Parcului Național Galapagos și ale autorităților implicate.