8 decembrie 2022

Mihaela Cambei este vicecampioană mondială la haltere

Campionatele Mondiale de haltere se desfășoară în această perioadă la Bogotá, Columbia. Rezultatele de la această competiție contează și pentru calificarea la Olimpiada din 2024.

România a obținut o medalie de argint în competiția feminină. Mihaela Cambei este vicecampioană mondială de seniori în limitele categoriei olimpice 49 Kg, stilul smuls, cu 90 Kg.

La stilul aruncat, sportivă noastră a rămas cu o singură încercare reușită la 104 Kg, după ce a ratat dramatic încercările la 107 și 108 Kg, terminând pe locul 8, în timp ce în clasamentul de la total, Mihaela a terminat pe locul 4.

Sursă imagine: Federatia Romana de Haltere.

About Post Author