Fosile din România arată că hominizii au fost în Europa cu 500.000 de ani mai devreme decât se credea

Cercetările conduse de Departamentul de Sociologie și Antropologie al Universității Ohio au descoperit dovezi ale activității hominizilor într-un sit fosil românesc datând de cel puțin 1,95 milioane de ani. Această descoperire împinge înapoi data cunoscută a hominizilor europeni cu o jumătate de milion de ani și stabilește Grăunceanu ca fiind cea mai veche dovadă europeană confirmată a activității hominizilor.

Grăunceanu, care face parte din Formațiunea Tetoiu din România, se află într-o zonă biocronologică a Villafranchianului târziu (2,2-1,9 Ma) și a dat naștere unui ansamblu faunistic divers care indică un mediu de silvostepă.

Momentul dispersării primilor hominizi în Eurasia a fost evaziv. Dovezile fosile din Dmanisi, Georgia (~1,85-1,77 milioane de ani în urmă) reprezintă cea mai timpurie prezență incontestabilă a homininilor în afara Africii. Siturile izolate din Europa și Asia cu litice și modificări ale oaselor sugerează o activitate anterioară, intermitentă, a hominizilor. Până în prezent, niciun sit european nu a demonstrat în mod credibil o activitate hominină anterioară cu ~ 1,4 milioane de ani în urmă, cu determinări robuste ale vârstei.

În studiul intitulat „Hominin presence in Eurasia by at least 1.95 million years ago”, publicat în Nature Communications, preluat de phys.org, cercetătorii au analizat resturi faunistice de la Grăunceanu, un sit din Valea Râului Olteț din România, identificând urme de tăieturi care indică metode de măcelărire ale hominizilor.

Un total de 4 524 de specimene au fost examinate pentru modificări ale suprafețelor, cum ar fi intemperii, gravarea rădăcinilor și urme de tăiere antropice. Urmele liniare au fost analizate macroscopic și cantitativ cu ajutorul profilometriei optice 3D.

Douăzeci de oase prezentau modificări antropice ale suprafeței, inclusiv șapte specimene marcate de tăieturi cu grad ridicat de încredere. Aceste urme au fost găsite pe tibiile și mandibulele animalelor, prezentând traiectorii drepte, transversale, în concordanță cu defleshing-ul. Analiza cantitativă a confirmat clasificarea lor ca urme de tăietură, diferențiindu-le de cele produse de carnivore, călcare în picioare sau excavări.

Șapte eșantioane de dentină de la Grăunceanu și două de la siturile din apropiere au fost datate folosind ablația laser U-Pb de înaltă precizie. Metoda a produs vârste de depunere minime pentru fosile, cuprinse între 2,01 ± 0,20 și 1,87 ± 0,16 milioane de ani în urmă, cu o medie de aproximativ 1,95 milioane de ani. Aceste rezultate se aliniază cu estimările biocronologice anterioare bazate pe faună și stabilesc situl ca fiind cea mai veche dovadă cunoscută a activității hominizilor în Europa.